Noul Range Rover Velar SVAutobiography Dynamic Edition vine cu motor V8 de 5.0 litri pentru a livra o putere impresionantă de 550 de cai putere. Sunt cifre care asigură o accelerație de la 0 la 100 km/h în 4,5 secunde și o viteză maximă de 275 km/h.
Este ușor de identificat Velar SVAutobiography Dynamic Edition, pentru că primește elemente pentru optimizarea dinamicii și la exterior. Are astfel, o nouă bară față, prize de aer mai mari, o grilă nouă și o bară spate redesenată, care integrează evacuările. Acestea promit o coloană sonoră pe măsura reputației motorului V8. Și logo-ul Range Rover din partea din spate arată acum altfel.
Test drive Range Rover Velar – Noul star
Mașina este disponibilă și în noua nuanță Satin Byron Blue (pe lângă culorile Firenze Red, Santorini Black, Corris Grey, Fuji White, Indus Silver), iar acoperișul este standard Narvik Black.
În plus față de un Velar standard, SVAutobiography Dynamic Edition primește la interior cu tapițerie din piele perforată disponibilă în patru culori (Ebony, Cirrus, Vintage Tan și Pimento) cu dublă cusătură, cu volan sport cu padele din aluminiu, butoane și schimbător cu finisaje tot din aluminiu. Scanele față sunt încălzite și ventilate și au standard funcție de memorie și masaj.
Versiunea primește frâne SV, jante de 21 de inci sau opțional de 22 de inci, setări speciale pentru transmisia Quickshift cu opt rapoarte, un diferențial active electronic, suspensie pneumatică, bare anti-ruliu și Dynamic Stability Control.
În Marea Britanie, acest model are un preț de pornire de 86.120 de lire sterline.