Când un producător lansează primul său SUV în istoria de 102 ani, e clar că este un model crucial. Construit pe platforma lui Ghibli, Levante are toate ingredientele tradiționale Maserati. Test cu versiunea cu motorul V6 diesel de 3 litri și 275 CP.
Levante reprezintă pentru Maserati ce a reprezentat Cayenne pentru Porsche în 2003. Adică, mai pe scurt, este un model crucial dacă ne gândim la țintele sale de vânzări. Maserati vrea să vândă în 2017, primul an întreg de producție, 30.000 unități Levante, adică aproape cât cele 32.517 unități vândute în total în 2015. Într-un cuvânt, Maserati speră ca Levante să dubleze vânzările mărcii cu sediul în Modena.
Ideea unui SUV Maserati datează încă din 2011 de la conceptul Kubang. Și e bine că la solicitarea fostului șef Harald Wester, Sergio Marchionne a renunțat la ideea inițială de a construi Levante pe platforma lui Jeep Grand Cherokee. Da, Levante, este 100% Maserati, utilizând platforma lui Ghibli.
Noi am avut pentru test versiunea diesel, care probabil va fi cea mai vândută în Europa, chiar dacă spiritul Maserati te îndeamnă să alegi versiunile pe benzină, care cel puțin din punct de vedere al soundului, degajă acea emoție specific mărcii din Modena.
Cu 3 mm peste 5 metri lungime, Levante este masiv, iar masa la gol este importantă de 2.205 kg la gol. Italienii au încercat să compenseze dezavantajul de masă cu un tren de rulare foarte bine reglat și sofisticat și o distribuție egală 50-50% a maselor pe punți. Levante are o construcție a suspensiei similară cu a unui GT, fiind derivată din cea de la Ghibli, și adaptată pentru un SUV, cu brațe duble suprapuse în față cu multe componente din aluminiu și multilink cu cinci brațe pe spate. De asemenea, pentru reducerea masei dar și echilibrarea maselor pe punți, capota motorului, capacul portbagajului și ușile sunt din aluminiu.
Maserati l-a dotat pe Levante cu cel mai bun tren de rulare posibil, având suspensie pneumatică sofisticată, care beneficiază atât de reglajul tăriei suspensiei cât și al gărzii la sol și diferențial blocabil la puntea spate. Față de Ghibli, a apărut în plus modul Off-road, alături de ICE (Eco) și Sport. Cuplăm modul Sport și motorul și cutia trec pe Sport, iar dacă apăsăm încă o dată butonul Sport, atunci comută și suspensia în mod Sport. Dacă pe modul Normal există un mic ruliu, pe modul Sport, ruliul e practic zero. Citește mai departe.