Mercedes își face planurile pentru a construi un SUV Maybach. Acesta ar vedea lumina zilei la uzina companiei din Alabama, Statele Unite, și va avea la bază cea de-a treia generație a SUV-ului GLS.
Apariția unui SUV Maybach ar fi justificată, după ce Rolls-Royce a construit Cullinan, Bentley a produs Bentayga, Lamborghini l-a trimis pe piață pe Urus, Aston Martin lucrează la DBX, iar Ferrari și-a anunțat intenția de a pătrunde în segmentul exclusivist al mașinilor ultra-luxoase cu gardă mare la sol.
Automotive News Europe anunță că aproximativ 7.500 de SUV-uri ultra-luxoase s-au vândut anul trecut în lume, iar cifra ar putea depăși 20.000 în următorii trei ani. Cele mai multe dintre unități au fost livrate în Statele Unite și în China.
Lux redefinit – Așa arată conceptul Mercedes-Maybach Vision Ultimate Luxury
Maybach-ul cu gardă mare la sol ar putea veni cu prețuri în jurul sumei de 200.000 de euro. La ora actuală, cel mai scump din segment este Cullinan de la Rolls-Royce, prezentat anul trecut, cu un preț de pornire de 315.350 de euro.
De ce e Dacia mai tare ca Rolls-Royce?
Viitorul SUV Maybach va primi o cabină sofisticată tipică sub-brand-ului, sistemul multimedia dezvoltat de companie, MBUX (Mercedes-Benz User Experience), dar și sisteme de asistență și siguranță de ultimă oră. Mașina va fi pusă în mișcare de un motor V8 de 4.0 litri, cu performanțe de top.