Îți plac excursiile la munte iarna, printre nămeți și cât mai aproape de pârtiile de ski? Nu vrei să umbli cu jumătăți de măsură, așa că ai ales să conduci un SUV puternic, pe care să te poți baza chiar și atunci când vremea este rea? Înseamnă că știi deja cât de importante sunt echipările pentru care ai optat, dar și accesoriile care îți pot fi de un real folos în situații mai delicate, când partea carosabilă este acoperită de stratul gros de zăpadă.
Ți-am pregătit mai jos patru accesorii de care nu ar trebui să uiți atunci când vrei să câștigi lupta cu iarna și să te bucuri de experiențe excelente la volanul SUV-ului tău. Iată care sunt acestea!
1. Lanțuri
Oricât de puternică ar fi mașina ta și indiferent de calitatea anvelopelor folosite, gheața care se formează deseori sub stratul de zăpadă poate da bătăi de cap oricărui șofer. În zonele în care sărărițele sau plugurile nu ajung, riscul să rămâi împotmolit în zăpadă este unul foarte mare, așa că nu îți strica experiența și alege să iei cu tine mereu lanțurile auto.
Acestea se pot monta sau demonta foarte ușor prin simpla întindere a lor în fața cauciucurilor și trecerea cu roțile peste ele. Îți recomandăm să folosești măcar două lanțuri, pe care le vei monta pe roțile din față sau pe cele din spate, deși ideal ar fi ca toate anvelopele tale să fie întărite cu aceste accesorii auto. Atunci când nu ai nevoie de ele, le poți lăsa în portbagaj, pentru că nu vor ocupa prea mult loc, dar îți vor asigura pe tot parcursul iernii confortul psihic că nu poți rămâne înzăpezit.
2. Scut de motor
Și dacă tot vorbim de experiențe în care zăpada joacă un rol principal, nu pleca la drum fără să nu te asiguri că SUV-ul tău este echipat și cu un scut de motor metalic.
Sub pătura de zăpadă se pot ascunde pietre mari ori gropi adânci care, în contact cu motorul mașinii tale sau cu piese din jurul acestuia, pot provoca daune serioase, până la imposibilitatea de a mai putea continua traseul. Bucură-te de un concediu liniștit și ia-ți această măsură de precauție importantă, protejându-ți mașina cu un scut puternic.
3. Cârligul de remorcare
Dacă familia ta este una numeroasă ori dacă gașca de prieteni cu care pleci în vacanța de iarnă numără mulți membri, mai mult ca sigur spațiul din portbagajul SUV-ului tău se va dovedi a fi insuficient pentru toate lucrurile pe care v-ați propus să le luați cu voi.
Soluția pentru a nu renunța nici la schiuri, nici la căruciorul celui mic este să agăți pe cârligul de remorcare o cutie de portbagaj în care să încapă toate acestea și să mai rămână loc și pentru suvenirurile cu care vă veți întoarce acasă. Tot cârligul de remorcare se va dovedi extrem de util dacă pe drum vei întâlni un șofer care a rămas împotmolit. Până la urmă, o mână de ajutor dată unui om aflat la nevoie este binevenită!
4. Preșurile auto
Oricât de mult te-ar încânta peisajele invernale, mai mult ca sigur nu vei dori să ai parte de zăpadă și în interiorul mașinii. Inevitabil, însă, aceasta va fi purtată pe tălpile tuturor celor care vor păși în SUV-ul tău, dar situația va sta în permanență sub control dacă vei folosi un set de preșuri auto dedicate sezonului rece.
Vorbim, desigur, de covorașele din cauciuc, care nu vor permite zăpezii, apei sau murdăriei să ajungă pe podeaua mașinii tale. Poți curăța aceste preșuri în câteva secunde, cu ajutorul unui furtun, ca mai apoi să le reașezi la locul lor, pentru un habitaclu mereu curat.
Sperăm că sfaturile noastre te-au inspirat! Tu cum te pregătești de o aventură la volan în miezul iernii?