Aceasta este Dacia Duster la care românii nu au acces. Este vorba despre ediția specială Black Collector, care poate fi deja comandată, dar nu în țara în care este construită. Ediția specială a SUV-ului românesc este disponibilă exclusiv în Franța.
Cei care au domiciliul pe teritoriul Franței pot rezerva Duster-ul special începând de astăzi. Mașina poate fi rezervată exclusiv online, o premieră pentru brand-ul românesc deținut de Renault. Comanda se va finaliza în showroom-uri. Doar 500 astfel de unități vor fi comercializate, iar cei care vor una, trebuie să plătească 19.490 de euro, TVA inclus.
Dacia garantează un termen de livrare foarte scurt. Pe site-ul dedicat rezervărilor, duster-blackcollector.dacia.fr, va apărea în permanență numărul de vehicule rămase disponibile. În primele 10 ore, s-au rezervat deja 36 de unități.
Noua Dacia Duster Black Collectors vine în nuanța negru perlat și are la bază linia de echipare Prestige, dar cu elemente care îi confirmă natura aventuroasă.
La interior, viitorul posesor de Duster Black Collector primește sistem audio Focal și un prag cu numărul unității care face parte din ediția specială. Sub capota versiunii cu tracțiune față se află motorul TCe 130 GPF, dezvoltat în parteneriat cu Daimler, cuplat la o transmisie manuală.
Ediția specială și-a făcut debutul în fața publicului cu ocazia evenimentului Dacia Picnic, care a avut loc pe 30 iunie.