Jeep a reînviat numele Gladiator folosit în anii ‘60 ca o versiune pick-up a lui Wrangler. Producătorul promite că noul Gladiator este cel mai capabil pick-up de clasă medie din istorie.
În afară de bena de 1,5 metri lungime, Jeep Gladiator preia aproape în totalitate aspectul modelului Wrangler. S-a păstrat grila emblematică, farurile rotunde, dar și stopurile pătrate. Designul robust este completat de parbrizul rabatabil, foarte apreciat de puriștii off-road. Sunt disponibile numeroase combinații de uși, plafon și parbrize. Varianta de bază are un acoperiș textil, dar există și două variante de plafon rigid demontabil, pentru o experiență totală în aer liber. Ușile, balamalele, capota, aripile, cadrul parbrizului și oblonul sunt construite din aluminiu, fapt ce reduce greutatea și consumul.
Inițial, Gladiator va fi echipat cu motorul pe benzină 3.6 Pentastar V6 (285 CP și 352 Nm), cuplat în standard cu o cutie manuală cu 6 viteze și opțional cu una automată cu 8 trepte. Din 2020 va fi disponibil și un motor diesel de 3 litri EcoDiesel V6 (260 CP și 600 Nm), cuplat la o transmisie automată cu 8 viteze.
Suspensia a fost reglată pentru a optimiza manevrabilitatea pe șosea, dar fără a sacrifica capabilitățile off-road, sarcina utilă sau capacitatea de remorcare. Variantele Sport și Overland sunt echipate cu sistemul de tracțiune integrală Command-Trac, iar Rubicon plusează cu sistemul 4×4 Rock-Trac, diferențiale blocabile Tru-Lock față și spate și sistemul exclusiv de decuplare electronică a barelor stabilizatoare. Capacitățile de trecere sunt de asemenea impresionante: gardă la sol de 28 cm, unghi de atac de 43,6 grade, unghi de degajare de 26 de grade și posibilitatea de a traversa un vad de apă de până la 76 cm adâncime.
Bena are podea de oțel, o priză externă acoperită și numeroase puncte de ancorare puternice integrate. Sarcina utilă ajunge la 725 kg, iar capacitatea de remorcare este de 3.470 kg.
Producția lui Jeep Gladiator va începe în prima jumătate a lui 2019, iar în Europa va fi adus din 2020.