Test drive – Kia Sportage facelift 1.6 T-GDI 7DCT 4×4 Style! La mai puțin de trei ani de lansare, Kia operează un facelift și aduce câteva noutăți în gama Sportage. Prezentăm în exclusivitate primele impresii despre noul Sportage 1.6 T-GDI 7DCT 4×4 Style.
Cu 131.000 unități vândute în 2017, SUV-ul Sportage produs la uzina din Zilina, Slovacia, acoperă un sfert din vânzările lui Kia în Europa fiind un model crucial pentru marca coreeană.
Generația actuală arăta foarte bine dar Kia a considerat necesar să opereze niște retușuri estetice. Astfel, bara față cu o nouă priză care integrează proiectoarele de ceață și bara cromată de sub proiectoare a fost redesenată, farurile cu LED cu patru lumini de zi integrate, iar scutul cu aspect metalic argintiu prezent pe mașina de test este opțional la fel ca și cel spate (31 euro).
În spate, semnătura în formă de C a LED-urilor este nouă ca și bara cromată de la baza barei de protecție. Și grila tiger-nose este disponibilă acum cu finisare negru mat ca pe mașina de test sau negru lucios. Din lateral se remarcă ramele cromate de la praguri și noile jante de 16, 17 și 19 inci (387 euro la Style) și cinci culori noi.
Nivelurile de echipare au rămas ca înainte – Plus, Classic, Style și GT Line, acesta din urmă primind și el câteva retușuri estetice.
Noi am condus versiunea cu motorul turbo de 1,6 litri și 177 CP care este neschimbată dar îndeplinește acum normele Euro 6d TEMP la fel ca toată gama de propulsoare. Toate dieselurile au catalizator SCR cu ADBlue și toate motoarele pe benzină au filtru de particule.
Principala inovație în noua gamă de motoare este noul propulsor turbodiesel de 2 litri cu 185 CP și 400 Nm din seria EcoDynamics+ care beneficiază de un sistem mild hybrid cu baterie Li-Ion de 0,48 kWh și rețea de 48V. În locul alternatorului clasic, sistemul are un starter generator integrat MHSG care generează până la 12 kW în timpul accelerării motorului termic reducând consumul.
La frânare sau la luarea piciorului din accelerație, starter generatorul recuperează energie pe care o înmagazinează în bateria de 0,44 kWh pentru a o utiliza ulterior. Turbodieselul de 2 litri este disponibil exclusiv cu 4×4 în combinație cu transmisie manuală cu 6 trepte sau noua cutie automată cu 8 trepte.
De asemenea, vechiul turbodiesel de 1,7 litri a fost înlocuit cu noul propulsor de 1,6 litri U3 disponibil în versiuni de 115 sau 136 CP. Citește mai departe.